sau poate cad într-o uitare blândă,
se rup bucățile de jar,
vuiesc ca un torent
și-ncep să reînvie
la geam incandescent
stau și privesc la ploaia străvezie.
Rămas fără păsare
ca trestia de noapte pe-o apă ca să rămână,
aș mai cânta un cântec
și ploaia seacă,
și lampa ruginită îmi tremură în mână,
dar tot cei bine și răul ca să treacă.
Năvalnic avânt
învins de plânsul care mă desparte,
acum apari ca fum de purpuri lente,
dar nu uita,
căci sufletu-mi l-am petrecut
în ciuda viselor absente.