Ochii tăi, sunt ochii mei,
mă vad și sunt eu,
pe cât aș vrea
și nu-ndrăznesc
să-i las să mă uite
mereu.
Căci mereu
ești tu și sunt eu,
trupul, răzbaterea mea,
pentru o clipă
însemnătatea
o veșnicie se vrea.
Și nu pot,
nu pot să te las,
nu vreau nicidecum
să nu te mai văd;
te voi opri
și pe ultim făgaș
chiar de m-aș face prăpăd.
Căci ochii mei, sunt ochii tăi,
te văd și sunt eu,
o dâră de lacrimi
unindu-ne,
trei ceasuri
ș-apoi tot mereu.
Tus ojos, son mis ojos,
ellos me ven y soy yo,
aunque tanto deseo
y no me atrevo,
a que no me olviden
decirlo.
Qué siempre
seremos tú y soy yo,
el cuerpo mide el esfuerzo,
ya que un momento
anuncia dos
¿dígame, somos?
Y no puedo,
no puedo dejarte,
no quiero marcharme
a no verte más.
Te detendré
y en la última pista,
aunque sea un disparo quizás.
Porque mis ojos, son tus ojos,
te ven y soy yo,
un rastro de lágrimas
que nos une,
queda mientras
se le pidió.