Mama:
Și dacă ar fi fost să-mi fi revenit din plâns, aș fi cerut o clipă cerului pentru a mă fi scos de acolo, astfel poate aș fi evitat ca acel moment devastator, nimicitor, să ocupe un loc nemernic în viața mea.
Am eșuat să strig din strânsoarea lui strânsă, nu mi-am găsit vocea în acea clipă sfâșietoare nici pentru liniștea mea pe care urma să o pierd.
Mă invadase o groază simțind acel cuțit la gâtu-mi, parcă răsucită de brațul lui înșfăcător aeru-mi curgea pe trahee, îmi răbufnea pe nas cu un avânt că nu-l mai puteam ține în frâu. Și respiram sacadat. Trăgeam din când în când câte o gură de aer, iar mâna lui grea îmi aluneca pe buzele-mi mușcate deja. Și atunci, exact atunci, voiam din nou să încerc să strig nereușind să scot un sunet.
Cândva m-am dat învinsă, voiam să se termine doar. Că nu aș fi vrut să-i fi dat atâta atenție, dar sufletu-mi era prăpăd, zdrobit și tăvălit pe umed moloz, că de fapt aș fi vrut să mă fi înghițit bălțile de sub picioare, să se fi unit toate solidare cu mine, ocean de tulburi să se fi născut, iar dintr-o înghițitură să mă fi înghițit adânc; poate mă număram printre cele scăpate...
Menit rău tu destin, de ce te-ai repetat?
Eu:
Știu, știu exact prin ce-ai trecut mamă. Mă simt legată de tine cu toate că ne-au tăiat cordonul care ne unea. Pe noi ne-a unit o suferință puternică, o suferință pe care o purtai adânc ascuns în tine și care m-a ajuns, mi-a intrat în mine. Și-acum o port cu mine. M-apasă din când în când.
Din când în când izbucnesc în plâns fără să știu de ce și mă ȋnconjoară o teamă pe care nu o înțeleg. Malefic destin, cum m-ai găsit!
Balaur tu, înfometat de chinuri femeiești, că te-aș străpunge dacă aș putea, te-aș despica în două și aș elibera toate surorile de suferință. Apoi, m-aș agăța de acel cordon ombilical, poate așa, doar așa ajung să te simt ca atunci când eram încă un embrion în tine; ca atunci când eram noi două.
Aceasta este un omenaj mamei mele biologice și tuturor femei_lor și fetelor care au îndrăznit să vorbească despre ceea ce li s-a întâmplat, cât și celor care nu îndrăznesc.
Madrid, febrero 2025 Dibujos: Ramón Nze Esono Ebalé