cu străzi de piatră,
alei pline de pomi toți laolaltă,
îmi amintești de un teatru,
la care bilete aveam,
de-acei pași agale
ce mă călăuzeau,
de ținutul de braț,
acel zâmbet,
privirea ce-mi sărea
în cale fără nesaț.
O scenă a vieții,
încă o văd,
ce nu mă-nlătura,
din contră, parcă
haină cu haină- mi cosea.
Să-mi fi descoperit secretul?
Pentru că o priveam când ea nu mă privea
și inima-mi bătea răzleț
și mă-npiedicam ținându-o aproape.
De atâta fericire
îmi treceam mâna prin păr,
lasând-o să cadă
tremurându-mi pe pleoape.
Pentru că mă făcea să mă pierd,
mă simțeam din ce în ce mai ușoară,
iar primăvara ne absorbea
și cârduri de ciori
dintr-o dată zburară.
Și ne opriserăm râzând,
ce ne-am speriat!
De braț o luasem din nou
și începuse să plouă.
amb carrers de pedra,
plens d'arbres tots junts,
em recordes a un teatre,
on tenia entrades estampades milpunts
d'aquells passos lents,
de l'agafada del braç,
d'aquell somriure teu
per la mirada plena delìras.
Una escena de la vida,
encara la veig,
que no ens separava,
al contrari,
era com si s'abrigavaper
a mantenir el nostre solfeig.
Has descobert el meu secret?
Perquè et mirava quan tu no em miraves
i em bategava el cor boig,
de tanta felicitat ensopegava
tenint-te a propi
em passava la mà pels cabells,
deixant-lo caure trèmula sobre aquells - parpelles.
Perquè em feies perdre'm,
em sentia lleugera
i m'absorbia la dolça primavera
i esbarts de corbs volaven de sobte.
Així que parem,
les dues riem,
quin esglai!
I t'he tornat a agafar del teu braç
i es va posar a plovisquejar.
08.04.2025