cu străzi de piatră,
alei pline de pomi înverziți toți laolaltă,
îmi amintești de un teatru,
la care bilete tocmai aveam.
De-acei pași agale ce mă călăuzeau pe scenă, cu ea,
de ținutul de braț,
acel zâmbet,
privirea ce-mi sărea în cale fără nesaț.
O scenă a vieții,
încă o văd,
ce nu înlătura,
din contră,
parcă haină cu haină cosea.
Să-mi fi descoperit secretul?
Pentru că te priveam când tu nu mă priveai
și inima-mi bătea răzleț
și mă-npiedicam ținându-te aproape.
De atâta fericire îmi treceam mâna prin păr
lasând-o să cadă,
tremurându-mi pe pleoape.
Pentru că mă făceai să mă pierd,
mă simțeam din ce în ce mai ușoară,
iar primăvara mă absorbea
și cârduri de ciori dintr-o dată zburară.
Și ne opriserăm râzând amândouă,
ce ne-am speriat!
De braț te luasem din nou
și începuse să plouă.
amb carrers de pedra,
plens d'arbres tots junts,
em recordes a un teatre,
on tenia entrades estampades milpunts
d'aquells passos lents,
de l'agafada del braç,
d'aquell somriure teu
per la mirada plena delìras.
Una escena de la vida,
encara la veig,
que no ens separava,
al contrari,
era com si s'abrigavaper
a mantenir el nostre solfeig.
Has descobert el meu secret?
Perquè et mirava quan tu no em miraves
i em bategava el cor boig,
de tanta felicitat ensopegava
tenint-te a propi
em passava la mà pels cabells,
deixant-lo caure trèmula sobre aquells - parpelles.
Perquè em feies perdre'm,
em sentia lleugera
i m'absorbia la dolça primavera
i esbarts de corbs volaven de sobte.
Així que parem,
les dues riem,
quin esglai!
I t'he tornat a agafar del teu braç
i es va posar a plovisquejar.