Image
Text
About
News
Journal
Theater
Short film
La Butaka
Der Wald der Gehenkten
Theaterstück in drei Akten
A unique experience. A totally flooded September with heavy rains, me with the flu, isolated in my apartment was watching from the first floor the weather outside. All too less enthusiastic, because I was busy with my own. It was exactly the time when I started reading the first chapter of Liviu Rebreanu's novel, The Forest of the hanged. Well, only then I began to refeel the effects of the flu, of the floods that had already harmed many cities and I was overtaken by a huge sadness and anxiety. From the beginning, the novel devotes itself to a hanging of a soldier named Swoboda, which actually in Czech means freedom. Hanging being a cruel method of liberation in those dreadful times dominated by a cold and incomprehensible war.
The action of the novel takes place during World War I, in the Galician Front, at the Austro-Hungarian Border. Romanian soldiers living in Transylvania were forced to fight for the Austro-Hungarian Empire against Romania. One of the reasons for the hangings: the dilemma of whether to kill your own or to call yourself a deserter and be condemned to death.
My short adaptation talks about four strangers that find them selves in a forest, speaking different languages and having German in common. These protagonists, for whatever reasons are about to be hanged. They begin to interact with another and we can accompany them along the play as they take care of each other, so that they die together.
This staging deals with the fear before death, before the brutality of taking someone's life, just to have the power. In this case, a common fear.
Everything becomes sensitive, lyrical and transcendent.
Adaptare după romanul lui Liviu Rebreanu Pădurea spânzuraților, 1922
O experiență unică. Un septembrie total inundat de ploi torente, eu fiind gripată și izolată in apartamentul meu priveam de la etaj la vremea de afară. Încă nu mă afectaseră toate, pentru că eram ocupată cu ale mele. Era exact perioada când începusem să citesc primul capitol die romanul lui Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraților. Ei bine, abia atunci am început să resimt efectul gripei, al inundațiilor care deja dăunaseră multora, că mă cuprinsese o tristețe și o îngrijorare enormă. De acea dată, citisem cuvânt cu cuvânt, litera ad litera, nu vroiam să las ceva deoparte, ca nu cumva să fi pierdut vreo informație, o dovadă, că poate poate spânzuratoarea totuși nu ar fi avut loc. Chiar de la început, romanul se dedică unei spânzurători a unui soldat numit Swoboda. Care de fapt în cehă înseamnă libertate. Spânzurarea fiind o metodă crudă de liberare în acele timpuri groaznice dominate de un război rece și de neînțeles.
Acțiunea romanului se desfășoară în timpul Primului Război Mondial, pe frontul galițian, la granița Austro-Ungariei. Soldații români care trăiau în Transilvania au fost obligați să lupte pentru Imperiul Austro-Ungar împotriva României. Unul dintre motivele pentru care erau spânzurați era dilema de a-și ucide propriii conaționali sau de a se declara dezertori și de a fi condamnați la moarte.
În adaptarea mea scurtă este vorba de patru indivizi care nu se cunosc între ei, vorbesc diferite limbi, doar limba germană având-o in comun. Acești protagonisti, din motive neștiute, se află într-o pădure și urmează a fi spânzurați. Ei încep să intercaleze unul cu celălalt și îi putem acompania de-a lungul piesei cum își au grijă unul de altul, pentru ca la sfârșit să moară împreună.
Aceată înscenare tratează frica avută înaintea morții, înaintea brutalității de a lua viața cuiva cu zile, cu tot. În acest caz, o frică comună.
Totul devine sensibil, liric și transcendent.