Der Wald der Gehenkten
Theaterstück in drei Akten
En
Adapted from Liviu Rebreanu's novel The Forest of the hanged, 1922A unique experience. A totally flooded September with heavy rains, me with the flu, isolated in my apartment was watching from the first floor the weather outside. All too less enthusiastic because I was busy with my own. It was exactly the time when I started reading the first chapter of Liviu Rebreanu's novel, The Forest of the hanged. Well, only then I began to refeel the effects of the flu, of the floods that had already harmed many people and I was overtaken by a huge sadness and anxiety. That time I had read word by word, letter by letter, I couldn't leave any of them out lest I might have missed some useful information that maybe, just maybe, the hanging would not have taken place. As, right from the beginning, the novel devotes itself to a hanging of a soldier named Swoboda. Which actually in Czech means freedom. Hanging being a cruel method of liberation in those dreadful times dominated by a cold and incomprehensible war.
For I come from Bukovina in northern Romania, which at that time belonged to the Austro-Hungarian Empire. The regime at that time sent soldiers to battle so that every once in a while they happened to be on a Romanian front and had to fight against their own. One of the reasons for hanging: the dilemma of whether to kill your own or to call yourself a deserter and be condemned to death.
In my short adaptation it is about four strangers who don't know each other, they speak different languages and have German in common. Also Romanian, Spanish, French and Italian is to be heard. These protagonists, for whatever reasons, find themselves in a forest together and are about to be hanged. They begin to interact with another and we can accompany them along the play as they take care of each other so that they die together.
This staging deals with the fear before death, before the brutality of taking someone's life
just to have the power. In this case, a common fear.
Everything becomes sensitive, lyrical and transcendent.
Adaptare după romanul lui Liviu Rebreanu Pădurea spânzuraților, 1922
O experiență unică. Un septembrie total inundat de ploi torente, eu fiind gripată și izolată in apartamentul meu priveam de la etaj la vremea de afară. Încă nu mă afectaseră toate, pentru că eram ocupată cu ale mele. Era exact perioada când începusem să citesc primul capitol die romanul lui Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraților. Ei bine, abia atunci am început să resimt efectul gripei, al inundațiilor care deja dăunaseră multora, că mă cuprinsese o tristețe și o îngrijorare enormă. De acea dată, citisem cuvânt cu cuvânt, litera ad litera, nu vroiam să las ceva deoparte, ca nu cumva să fi pierdut vreo informație, o dovadă, că poate poate spânzuratoarea totuși nu ar fi avut loc. Chiar de la început, romanul se dedică unei spânzurători a unui soldat numit Swoboda. Care de fapt în cehă înseamnă libertate. Spânzurarea fiind o metodă crudă de liberare în acele timpuri groaznice dominate de un război rece și de neînțeles.
Căci eu provin din Bucovina unei Românii de nord, care pe atunci aparținea imperiului austro-ungar și care trimitea soldați la luptă, iar câte odată acești soldați se nimereau exact pe un front românesc și urmau să lupte împotriva a lor lor. Unul din motivele spânzurării: dilema propie de a-ți omorâ confratele sau a te numi dezertor și a fi condamnat la moarte.
În adaptarea mea scurtă este vorba de patru indivizi care nu se cunosc, vorbesc diferite limbi doar limba germană având-o in comun. Auzim limba română, spaniolă, franceză și italiană. Acești protagonisti, din motive neștiute, se află într-o pădure și urmează a fi spânzurați. Ei încep să intercaleze unul cu celălalt și îi putem acompania de-a lungul piesei cum își au grijă unul de altul pentru ca la sfârșit să moară împreună. Aceată înscenare tratează frica avută înaintea morții, înaintea brutalității de a lua viața cuiva cu tot cu zile. În acest caz, o frică comună.
Totul devine sensibil, liric și transcendent.